domingo, 4 de junio de 2017

Fior de mai


Fotografia postată de Dida Diana Cioponea.
M-am depărtat de gânduri 
și păsări călătoare suspinând; 
am scris epistole pe scânduri, 
pe mare...iubirea murmurând

Și în fior de mai, tu ai cules
o lăcrămioară ce se scutura
în palma ta...dar nu ai înțeles
că te iubeam fără măsură.

Când luna-și retrăgea lumina,
alergam și te strigam în șoapte;
pe praf de stele-mi scriam vina
de-a te iubi...în fiecare noapte.

În parfum de lăcrămioare las
fiorul meu de mai să te ajungă;
să te mai strig, nu mai am glas
că l-am pierdut în noaptea lungă.

Adun petale de lacrime căzute,
știind că timpul va face să răsară
șirag de flori din strigăte durute,
când va veni o altă primăvară.

Dida Diana Cioponea.

Jertfă


Fotografia postată de Dida Diana Cioponea.

Noaptea a născut o zi 
în vise răsfrânte 
pe chipul diafan 
pictat cu picături de lumina
ce miros a ploaie.
Sunt păsări spin
venite să-și cânte ultimul cântec
sub ramul de măslin.
Voi pune lauri
pe creștetul înrourat
de-atâta ploaie de săruturi...
numai să-mi spui,
când vrei ca ultimul ceas
de pe Pământ să ne bată
împreunarea.
Mă voi jertfi-nspinat
pe-altarul zilei, să știi
că nu voi fi nemuritoare.
Poate doar o pasăre spin
născută din jertfă .

(Iubirea cere mereu jertfe.)

Dida Diana Cioponea.

Te-am așteptat în noapte


Fotografia postată de Dida Diana Cioponea.


Am așteptat o noapte-ntreagă
pe mal de ape tulburate
și m-am certat cu valurile toate 
că m-ar fi vrut...că le sunt dragă!


Te-am așteptat însă,pe tine
s-apari cumva dinspre apus;
petale răsfirate eu am pus
pe țărm...săruturi pentru tine.


Se face ziuă și-am să plec
să scurm cu furie-n adâncuri;
că-s blestemată între două timpuri
să te aștept...cu tine să petrec.


Voi reveni din nou spre seară
când haina timpului arunc
iar lacrima o voi lăsa-n adânc....
și pentru tine voi păstra o seară.

Dida Diana Cioponea.

Nimeni n-a iubit ca noi

Fotografia postată de •*suflet Singuratic- Poeme *.

Îmi smulgi cuvintele din mână
și sângele mi-l sorbi cu vorbe grele;
amărăciunea unei vieți mai grele 
mă cuprinde și fericirea-mi amân
ă.

Ploaia ce cade peste visele grele
răsare ca un văl bântuit de ghețuri
pe-o piatră funerară dintre cețuri
și-mi stinge toate zilele mele.

Mă simt un nor rătăcit prin furtuni;
fără aer și soare și pământ,
ca o scrisoare de dor dusă de vânt
și pierdută mă simt în genuni.

Din tot ce-a fost, un nume a rămas
pe-o cruce-ngenuncheată de ploi
și nimeni n-a iubit mai pierdut ca noi
și nepătruns de-amărăciuni fără de glas.

Printre coclauri mă sting fără tine
și fără atingeri de foc zdrențuit
ce mistuie tot...mă întreb de-ai iubit
măcar visul ce-odată ne curgea prin vine.
Dida Diana Cioponea

jueves, 27 de abril de 2017

Cand timpul scrie povestile copilariei


 

Cand timpul scrie povestile copilariei

Unde se nasc puii steluțelor de mare


Fotografia postată de Dida Diana Cioponea.

Mi-s buzele sărate
de sudoarea mării , 
ce mă săruta odată cu tine                                     dar cel mai sărat,
îmi este plânsul plecării tale.
Mi-e ploaia grăbită
că să plângă stropi
la poarta dorului
îngropat la rădăcina
pământului,
când florile tot strigă:
-Hei!! suntem flori de soare!
de ce vii...
tocmai la apus?
Aleargă degetele
prin părul răvășit
de vântul iubirii spulberate,
și poarta mi-este
dor și tânguire...
de stâlpul ei te sprijineai
ca într-un basm de părăsire.
Te-aș dezlega
de-orice blestem,
de n-aș fi ferecat
cu lacătele toate,
sărutul tău sărat
păstrat să-l am...
și peste moarte
iar vântul, ei bine...
îl doare gura de-atâta suflat
în sare,
ca s-o transporte în mare
iar ochii...ochii închiși
de-atâtea lacrimi adâncite
în lagune,
unde se nasc puii
steluțelor de mare,
picură boabe de perle.
Mi-s buzele sărate...
de sudoare,
de lacrimi,
de tăcut...
de ce mă sărutai?
...că pleci, tu totuși
ai știut...
de ce mi-ai dat cu sare,
ultimul sărut
și m-ai lăsat
să rătăcesc singură-n albastru?

Dida Diana Cioponea

M-am visat...pădure


 Am adormit și m-am visat pădure...
 În plete frunze crude mi se legănau;
 sub tălpi de rouă florile gemeau
 și-n palmele-mi întinse-nfloreau mure.

 Orchestra lumii-mi ciripea poeme
 în armonia lină cu care saltă cerbii....
 când verde-mi răsărea pe tâmple firul ierbii,
 mă mângâiau măceșii cu florile boeme.

 Sub ramuri de lumini privirea-mi se pierdea
 și un sărut de îngeri pe buze se-așeza;
 respiram pădurea-naltă cu povești
 și flori curate ca lumina din ferești.


 Peste o lume-ntreagă verdele creștea...
 deasupra frunții-mi se-așeza o stea;
 O pace prea adâncă  îmi legăna privirea,
 De parcă-n veșnicii îmi regăseam menirea.

 Dida Diana Cioponea.